Despre

Pasionat de grafica digitală de peste 10 ani, din asta rezultând multe colaborări la nivel local, național și internațional pentru logo-uri, afișe pentru evenimente, artwork-uri ce însoțeau anumite melodii pe YouTube pentru artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți, peste ani acumulând experiență și în montaje video ce ulterior se concretizau în videoclipuri muzicale difuzate la tv și mai apoi animații de tip „kinetic typography” care mi-au adus colaborări cu Andra, Ana Lesko, FreeDeejays, Hi-Q și mulți alții, sunt un călărășean ce încearcă să dezvolte cât mai mult județul prin experiența acumulată până în prezent prin cele sus menționate. Cu acest scop am participat și la primele două ediții (2014 și 2017) ale Concursului de filme de prezentare a municipiului organizat de Primăria Municipiului Călărași și Muzeul Municipal Călărași, câștigându-le pe ambele.

În 2016 am fondat comunitatea de fotografi „PentruCălărași” alături de care am reușit să împărtășim călărășenilor imagini spectaculoase din locuri care uneori par banale și împreună am descoperit noi zone de liniște, departe de orice drum asfaltat, ce oferă clipe de neuitat.

Fiind mereu dornic să învăț lucruri noi, în 2018 am început fotografia la 360 grade prin pagina de Facebook Călărași 360, proiect ce s-a bucurat de un real succes printre cei plecați în străinătate care și-au putut revedea locul pe care îl numesc „acasă”, fie chiar și printr-o fotografie.

Cât despre Cosmin cel pasionat de jocuri video, totul a devenit serios când am început să am bani de buzunar cât să fac trecerea de la jocuri piratate la jocuri cumpărate cu licență și din dorința de a avea cât mai multe în colecție, în octombrie 2014 a luat naștere comunitatea „JOCURI MOCA” ce a strâns până în prezent aproape 11.000 de membri, împreună descoperind și obținând peste 650 de jocuri gratuite, ajungând în prezent să dețin pe o singură platformă (Steam) peste 1500 de titluri, adăugându-se încă 20-30 de pe fiecare din platformele secundare (Uplay, Origin). Datorită acestei comunități, încă din 2015 am avut bucuria de a colabora cu site-ul SteamGames.ro pentru care am testat jocuri de primă mână primite de la dezvoltatori, am filmat sute de ore de gameplay-uri, am scris recenzii și continui să fac asta și în prezent.

Cam despre asta e site-ul și probabil v-ați făcut o idee despre conținutul ce va fi postat. Dacă aveți nevoie de ce știu eu să fac puteți vizita și această pagină dar mă puteți contacta cu ușurință pentru orice întrebare/sugestie/propunere și sper ca unele articole să vă ajute și să vă convingă să le distribuiți sau măcar să lăsați o opinie în rubrica de comentarii.

Cosmin Șuțu